Cum să daţi de noi Numerele trecute Cel mai recent număr Acasnumăr Cine, ce, cum... Sprijin Acasa
meniu_top banner
meniu
Casă  
Număru' Curent
 
Arhivă
 
Echipa
 
Contact
 
Sprijin
 



 
Toate-s vechi şi nouă toate Aruncă o privire
Dacă ţi-e lene să cauţi, mai jos ai ceva materiale alese aleator.

Dacă nu, răsfoieşte prin arhivă



Numai zece-s norocoase
    Un cor demonic mă priveşte
    şi mă ridică în extaz. Culori diluate
    cu absint, când inima iubeşte
    Şi în oraş e moarte.
  • Poezii - Vlad Stângu - Supliment
  • Sunt o păpădie. Şi nu pot fi mereu.
  • Păpădia - Supliment
  • câteodată, pe la sfârşitul verii, vei veni în atriile mele să mă vizitezi...
  • Îmblânzindu-te-aş - Supliment
  • În viaţa de zi cu zi cu toţii ne lovim de o serie de lucruri şi evenimente care ne pot aduce în pragul disperării, care ne fac să ne gândim că ţara în care trăim este rea, urâtă şi că nimic nu va putea schimba lucrurile în mai bine. Unii dintre noi însă au tot timpul acest sentiment. Despre ei este vorba în articolul de faţă.
  • Gică Contra - Numărul 7
  • De câteva decenii încoace, producţia de materiale pornografice a crescut considerabil, datorită lărgirii posibilităţilor consumatorului de a le procura – televizor, casete video, Internet.
  • Pornografia în exces - Numărul 6
  • De când s-au pus bazele Uniunii Europene statele membre discută şi întorc pe toate părţile problema deformării culturii şi identităţii naţionale în prezenţa nemijlocită a atâtor influenţe, dar pe noi se pare că lucrul ăsta nu ne deranjează deloc!
  • Hai la turiştii străini, trei turişti la 10.000 - Numărul 5
  • Societatea românească duce lipsă de multe, dar în primul rând de respect.
  • Replică - Respect! - Numărul 4
  • Trebuie sa mergem la festivaluri medievale ca sa ne amintim de Evul Mediu, sau aceasta epoca e mai aproape de noi decat ne-ar placea?
  • Evul mediu foarte târziu - Numărul 3
  • Think different, gândeşte liber şi mai bine nu mai gândi deloc, că gândim noi în locul tău, tocmai fiindcă tu eşti deosebit.
  • Gândeşte alt fel de libertate şi revoltă-te... - Numărul 3
  • Este un truism, de fapt o necesitate naturală, că o mentalitate generează minorităţi. Aceste 2 noţiuni sunt complementare, nedespărţite, mutuale.
  • Cei 3 "M" - Numărul 3


Numărul 4 - Decembrie 2006 - Valori
altfel
    În mijlocul vijeliilor create de ciocnirea inovaţiei cu tradiţia se află rădăcinile mai mult sau mai puţin puternice ale tinerilor.
  • Alt fel de valori
  • Trăim o defrişare a coordonatelor valorice şi morale dureros de clară, dar auzul nostru s-a obişnuit deja cu zgomotul drujbelor. Le vom auzi oare când va fi prea târziu?
  • Progres cu drujba
  • Trăim o epocă tare confuză şi impresia mea este că noi nu mai ştim exact ce este cu adevărat o valoare autentic culturală
  • Valorile noastre (ne)culturale
  • Nu uitaţi, nu-i lăsaţi pe alţii să uite şi bucuraţi-vă de tot ceea ce s-a câştigat atunci ca să nu mai poată spune nimeni "degeaba"...
  • Degeaba
  • Putem considera comunismul o valoare?
  • Comunismul... o valoare
  • Comunismul nu este o valoare, dimpotrivă, este un regim tiranic care a lăsat în urma sa doar moarte, sărăcie sau suferinţă. A susţine că teoria este frumoasă dar că a fost aplicată greşit este o gravă eroare, născută probabil din studiul deficitar al acestui fenomen care a marcat dureros secolul XX.
  • Comunismul este o eroare
  • Cartea e hrana sufletului; aşa cum în fiecare zi avem nevoie de hrană pentru trup, în vederea creşterii şi dezvoltării acestuia şi a alinării foamei, la fel de mult ne cere şi sufletul această hrană, care îl duce la stări apogeice, care îl ridică la standarde demne de colaborare cu Cel de Sus.
  • Valoarea unei cărţi în timp
  • Femeile se împart în oi şi restul. Scurtă descriere a oii.
  • Oi şi alte femei
  • Câte din aceste Ilene Cosânzene îşi vor păstra farmecul atunci când viaţa le va pune pe umeri saci de responsabilităţi, de griji, de succese şi de esecuri?
  • Valoarea unei doamne
  • Societatea românească duce lipsă de multe, dar în primul rând de respect.
  • Replică - Respect!
  • Într-o societate de consum, care absoarbe şi emană superficialitate, să ne întrebăm din când în când în ce merită cu adevărat să crezi!
  • Găseşte ceva în care să crezi
  • Un bec trebuie să facă lumină, adică să cerceteze, să caute, să dea la o parte întunericul de pe feţele negre din pivniţă.
  • Valoarea unui bec
  • Contraeditorial
  • Încheiere
Dă jos toată revista de aici.